Te urasc in fiecare zi.
In unele zile ca un copil, mai putin. In altele ca o mama furioasa. In unele nopti, aproape deloc, ba chiar in unele vise...
Nu te-as ierta. Nu mai am cu ce. Nu ai reusit sa iti mentii suveranitatea in acest regat si ai ales sa il arzi noaptea, cand dormeam. Chiar si in zilele in care cred ca pot, imi amintesc ca ura a devenit fireasca si ca furia stransa in atata amar de vreme e doar inecata sub ceata, nicidecum stinsa.
Si totusi..draga prezenta permanenta, anii de domnie ti-au ramas aici. Pe tine te-am alungat cu foc, dar anii tai...ai ramas in fiecare magazin, in felul in care imi pieptan parul, in lectia migaloasa de a folosi parfumul, in dulciurile din benzinarie. In desenele animate si in felul in care tin lingurita, in cutia cu bijuterii si sertarul cu lenjerie. In mine nu, dar in oglinda da.
Felicitari pentru cum inca trecutul iti spala prezentul, pacat ca nu va reusi niciodata sa compenseze viitorul pe care mi l-ai pustiit.
