Poate pentru azi, pacat pentru maine.

Te urasc in fiecare zi.
In unele zile ca un copil, mai putin. In altele ca o mama furioasa. In unele nopti, aproape deloc, ba chiar in unele vise...
Nu te-as ierta. Nu mai am cu ce. Nu ai reusit sa iti mentii suveranitatea in acest regat si ai ales sa il arzi noaptea, cand dormeam. Chiar si in zilele in care cred ca pot, imi amintesc ca ura a devenit fireasca si ca furia stransa in atata amar de vreme e doar inecata sub ceata, nicidecum stinsa.
Si totusi..draga prezenta permanenta, anii de domnie ti-au ramas aici. Pe tine te-am alungat cu foc, dar anii tai...ai ramas in fiecare magazin, in felul in care imi pieptan parul, in lectia migaloasa de a folosi parfumul, in dulciurile din benzinarie. In desenele animate si in felul in care tin lingurita, in cutia cu bijuterii si sertarul cu lenjerie. In mine nu, dar in oglinda da.

Felicitari pentru cum inca trecutul iti spala prezentul, pacat ca nu va reusi niciodata sa compenseze viitorul pe care mi l-ai pustiit.

mobila

stii tu..am luat patul si rafturile multe din care va trebui sa aleg unul pentru agenda si cutiuta cu cele multe minuni si bucatarie si biroul la care voi inghiti ECN'ul in tristete dar inca nu ma decid ( pentru ca este o decizie grea ) cum sa arate THE PLACE . Do you remember about the place? locul de tigarica :D

Pai si acum sunt atatea dileme ale unui om nehotarat: dar sa fie alba? sau neagra? sau culoarea mobilei din bucatarie? doua scaune? sau sa fie din ceva metal? parca rotunda, dar cat de rotunda? dar sa se asorteze si cu felinarul din balcon. Sau sa iti placa.

Then i realized that maybe like any other important decision of my life, i should ask you :)))

Scrisoare catre Mos Craciun

Draga Mos Craciun,
Cum frigul la noi a venit prea devreme, nu prea mai am rabdare si m-am decis sa iri scriu scrisoarea de acum.
Anul asta, nu-mi mai doresc misiuni imposibile si nici puzzle'uri, nici jucarii stralucitoare sau cel mai frumos urs din vitrina. Acum vreau o masuta mica la mine in balcon cu fix doua scaune albe, doua pahare negre si o sticla de vin. Un scaun confortabil si o canapea in cabinetul psihiatric de langa bucatarie, "trying not to love you" a lui Nickelback si sa nu uitam desigur de jeleurile Trolli.
O portie mare de Butter chicken si una mare de pancakes, doua pachete de tigari si cele mai frumoase decoratiuni de brad. Nu uita totusi si de o sticluta cu retard si una cu minunatie si mai ales, dar mai ales, o CUTIE intreaga de rabdare.
Aaah..si daca poti si mai ai loc, nu ar strica niste ....

Defapt, m-am razgandit. Bring me THE Winnie and the rest will be just fine.

Have a nice stay in Romania,
Piglet.

exercitiu .

Fac un exercitiu de imaginatie de a scrie timp de doua saptamani in fiecare zi aici cate ceva nu chiar barfica dar ceva sa placa la toata lumea.
cum e mai greu cu cuvintele, stii tu :))) astazi urmeaza un teaser pentru ceea ce va urma dupa 23 incolo:

desigur totul trebuie sa inceapa cu vinut intr-un loc care stie multe despre asta

si apoi in cinstea a multor ani , India cred ca merita o recunoastere...!

si pentru ca sigur nu te vei fi saturat de iesit, Infinitea va fi deschisa Infinit.

Nici asta nu ar suna atat de rau, daca tot se nimereste prin Romania:D

Bineinteles, mai sunt alternativele de genul asta...:))

Si pentru ca te voi fi speriat deja cu ultima oferta,

cand vei parasi Bucurestiul, am auzit ca ai vrea sa mergi aici...

Si aici, doar ca sa vedem daca este turcoaz!

In drum spre casa, s-ar putea sa opresc putin aici, 

aparent si ruinele au utilitatea lor, in filme cu Zburatori.

Si daca nu ai obosit, 

la sfarsit sigur gasim o banca sa nu spunem nimic,

sa fumam o tigarica

si sa iti dau disper spunandu-ti ca mi-a fost dor de tine.

altceva:D

Paai altcevaaa orice altceva, o rosie!
As vrea sa am altceva dar...sau poate am. Am invatat sa ma bucur de ceea ce am acum, de faptul ca multe lucruri nu mai au acelasi efect pentru tine cum aveau inainte dar ca in continuare e cel mai frumos puzzle pe care il am .
 Cel mai frumos dialog chiar daca nu mai sumt persoana cu care discuti randomness'uri la masa de fata cu alti oameni.
Cel mai twisted trecut care m-a schimbat.
Cel mai frumos castig cu cea mai mare pierdere.
Standardul pentru alte relatii interumane.
Cele mai frumoase pahare negre, desi sunt pierdute prin locuri acum.
Castelul unde m-ash intoarce de pe lumea cealalta ca sa mai arunc o privire ca totul e la locul lui.
Amintirile care ma vor face mereu sa ma ridic.
The perfect person.
Most beautiful years of my life.
Si pentru ca as putea continua forever,

Just miss you.
Asta a fost altceva, da:D. Totul a fost altceva.

Day3

Dearest, after my very insane moment, am realizat ca, reprospectiv, atitudinea ta imi pare cunoscuta si are iz de plecare. Indiferenta mascata sub confuzie, ignorarea ascunsa delicat dupa refuzul unor discutii si obstinatia in care recunosc, te-am impins cu mana mea, de a continua niste lucruri care imi fac rau si pe care nu le pot opri si implicit si tie, toate astea, le-am mai vazut candva. Si se cheama nepasare, tinuta intradevar pe loc de un simt de gratitudine si responsabilitate in fata nebunilor.
Desi nu un mare fan al asteptarii ca fenomen coroziv, voi lasa acest preludiu al unui "la revedere, voi fi aici asa cum farmacia permanenta inchide cand personalul isi ia concediu"sa se scurga incet, incet, pe dupa pahar, pentru ca se pare ca asta iti doresti. Tot la fel cum te incapatanezi pana dincolo de moarte sa crezi aberatiile fortate pe care le-ai dedus prin propriile rationamente impulsive, nelasand nici un centimetru unor explicatii care poate ar insemna ceva venind de la un om care conta, tot asa insisti si sa te prefaci ca esti aici...
Dearest, din nou, apreciez, psihologic intradevae trecerea de la cer la pamant se face mai lesne cu parasuta, dar de ce da ne mintim? Nu stiu exact daca sa iti zic sa te decizi mai repede sau sa lungesc boala asta care are, pana la urma, beneficiul dubiului, dar pot doar sa iti spun ca incerc in fiecare moment sa inteleg cum se leaga secundele si noptile in mintea asta astfel incat sa para a fi trecut un minut si nu o viata, inghesuita cu precizie de ceasornicar in 2 ani, ca in cea mai mica si sigura cutie.
So Dearest...
      Think clear and act with your heart pentru ca macar asa voi avea constiinta impacata ca nu poti face pamantul sa se roteasca in sens invers doar pentru ca vrei sa ai luna plina .

Day 2

Ce parte din mine ai urat atat de tare, incat sa omori tot? Sau mai exact, ce din astia doi ani a cantarit atat de putin? Crezi ca privirea aia a fost meritata?  De fiecare data cand vei fi langa cei pe care ti-i doresti, de fiecare data cand te vei bucura de un prieten sa iti amintesti ca, undeva in spate departe, ai lasat pe cineva sa-si bea propria cenusa. Nu o sa ma chinui sa ma ridic de aici, nici macar nu vreau, asta ar insemna sa uit si sa trec prin asta din nou, candva peste niste ani. O sa raman aici si, daca se va intampla sa treci prin zona, sper ca vei simti multumirea dorita pentru ce ai facut.
O sa amenajez in continuare camera ta si locul de tigara de pe balcon. Nu pentru ca ma astept sa te intorci vreodata ci pentru ca, atunci cand voi fi singura, voi scoate doua pahare negre si o sticla de vin, imi voi aprinde o tigara si voi vorbi cu tine la fel ca inainte...pentru ca se pare ca oricum totul a fost o pictura frumoasa pe un geam pe care a cazut ploaia. Nimic real, nimic care sa ramana.

Day1

And all the next will be the same. You left. Caring or not, you did. I almost scream pick me...pick me..but there was no one there to hear. And when the only reason for living is the suffering caused to others..one is already dead. Nu, n-o sa iti mai scriu. Ce a fost de zis s-a zis, ce a fost de rupt, s-a rupt, ce a fost de ars, a devenit cenusa. S-ar putea sa descoperi intr-o zi tot acest jurnal de doliu si sa ti se para un nimic, pentru ca probabil asa este. One more lost battle, one more piece of me i lost. The biggest. The beautiful mirror that used to turn black into white and fog into pure light. Poate ca m-am refacut din bucati de multe ori, poate ca m-ai ajutat de tot atatea ori, dar caramizile despre care vorbeai candva au ars astazi. You used to say those things that made me feel safe. And happy. You never knew that. Spuneai candva ca te fac o persoana mai buna...cum a ramas cu asta? Ai impartit matematic si hiperexact toate gandurile tale, le-ai adunat si au dat cu minus. Ai cautat cu lupa motivul perfect sa pleci si pana la urma ai creat cea mai urata poveste. Si stii ce e mai trist? Ca inca nu intelegi ca mereu a fost despre tine. Si ca teama mea a fost indreptatita si ca aripile zmeului s-au rupt pentru ca l-am inaltat prea sus. I put you up in the sky and now you're not coming down. Daca era o competitie, ai fi fost intradevar un premiu frumos, dar n-a fost. Daca era un razboi, as fi avut arme si strategii, dar n-am avut. Daca as fi putut, as fi plecat pentru a-ti lasa aer si spatiu. As fi putut poate sa tac..si sa te mint. Si intr-o zi sa ma simt atat de departe din cauza tuturor lucrurilor suprimate, incat sa nu ma mai vezi. Poate era mai bine..nu ti-as fi lipsit. Dar am sperat ca ti-as lipsi si ca imi va parea rau daca am pierde asta..
Asa ca azi nu mai am nici scuze...nici pareri de rau. As vrea sa mai simt ceva dar nu...port haotic un gol dupa mine si incerc sa il umplu cu nimic. Mi-as dori sa am macar cuvinte, dar s-au transformat acum intr-un morman de litere strambe. Cum nu o sa dispara toate astea si cum daca as mai avea o viata, as lupta la fel pentru tine, zicandu-mi ca esti singura fiinta pentru care nu am compromisuri...nu am cu ce sa te intorc si nici nu imi doresc. Nu mai esti, sau poate nu ai fost niciodata ceea ce am vazut eu. Dar daca intr-o zi vei vrea sa redevii singura ratiune pentru care sa-mi doresc sa fiu mai buna, singurul om caruia i-as incredinta viata pentru ca ar trai-o mai frumos, constiinta si realitatea...fa ceea ce trebuie sa faci. Dovedeste ca nu esti doar un program cu rezultate binare, ci My Person.
Nu am nevoie de tine aici cand o sa imi fie greu, daca lipsa ta va deveni suportabila e un semn ca restul nu sunt probleme. Am nevoie de tine aici pentru ca, daca intr-o zi o sa fiu fericita...ca sa simt asta v-a trebui sa o impart cu tine.

Drum bun.

Casa.

Maybe there is a reason . Poate exista, cu siguranta, un motiv pentru care pleaca. Pentru ca nu meriti suficient, pentru ca nu contezi destul, pentru ca trebuia mai mult. Si incerci sa gasesti cauza, sau sa supracompensezi de fiecare data. Sa stergi praful mai des, sa aerisesti larg sau sa nu mai lasi patul nefacut dimineata. Dupa fiecare pierdere, reusesti cumva ca in locul unei vaze sa potrivesti o masina de scris, in locul unei oglinzi, un balansoar, in locul unui pat, un cub. Rearanjezi haotic spatiul asta de fiecare data, chinuindu-te ca incaperea ta sa arate a casa chiar si atunci cand tot decorul aduce a un magazin de mobila. Sunt dati in care raman locuri goale si incerci sa te bucuri amar zicand ca aveai nevoie de spatiu si asa erau prea inghesuite toate acolo...petreci asa ani de zile, intr-o permanenta restaurare a propiei case, bucurandu-te nespus de perioadele in care ajungand acasa si inchizand usa, gasesti aceleasi lucruri in acelasi loc ca acum doua zile cand ai plecat. Unele ai incercat chiar sa le prinzi de perete si au plecat cu tot cu el...ai privit zile intregi la haul ala si la urma de ciment lasata in urma si ai zidit peretele din nou, asteptand luni de zile sa se usuce. Te-ai temut mai apoi sa pui ceva in locul cu pricina, de teama sa nu ramai iar cu casa in trei pereti...ai gasit o perna imensa care si-a gasit locul acolo si erai multumit ca totul este la locul lui. Aveai pana la urma unde sa dormi, sa mananci, un loc primitor unde sa iti bei noptile si sa iti fumezi zilele. Te mai loveai stangace de colturile patului uneori, dar pana la urma era vina ta. Cine te-a pus sa nu aprinzi lumina? In tot vacarmul asta nemarginit, intr-o zi ai adus in casa un om. Stupoare. Ceva nou. Aveai pana acum tablouri care erau acolo de cand te stii si oglinzi care plecau si veneau, lampi si perdele, le iubeai pe fiecare in parte dar cum urma sa te descurci acum cu un om? Si nici macar nu te-ai temut ca va muta ceva de acolo pentru a-si face loc. Nu ocupa spatiul dar stia sa deschisa usa mult mai bine decat restul. Putea literalmente sa plece oricand, chiar si cand tu nu erai acasa. Curios pentru tine, nu a trebuit sa scoti nimic, pentru ca isi gasea singur locul. Ai descoperit incet incet sentimentul ca atunci cand inchizi usa casei, sa spui firescul buna seara. Sa aprinzi o tigara cu cineva si mai mult...sa aiba cine sa te ajute sa rearanjezi atunci cand a trebuit sa scoti un covor care aduna prea mult praf. Dar si covoarele si usile si lampile, chiar si peretii, i-ai putut muta si singur pana acum. Ce ai sa faci cand, conform ciclului peren al plecarilor, va disparea omul? Invatasesi pana acum sa geometrizezi totul pentru a dormi impacat chiar si intr-un anticariat, cum vei geometriza spatiul ocupat de om?...daca dulapul a plecat cu un perete..omul nu iti va mai lasa decat niste mobila veche, plouata, pe o podea arsa de soare. Asa ca, naiv exponent al greselii, transforma te rog si omul in cea mai alba statuie de sticla si gaseste-i un loc langa geam. Astfel, la momentul pe care nu il astepti, dar stii ca va veni, vei avea doar cativa centimetri patrati lipsa si nu o casa goala, fara acoperis si ferestre...

Comert cu tine insuti

Tigari si cafea intr-o cafenea inzapezita, dupa o zi buna a unui om prost. Nu, nu prost, prost facut. Cu toate piesele si suruburile la locul lui si totusi functionand prost. Cu suruburile stranse si totusi scartaind din toate incheieturile. Functionam asa zi dupa zi, purtand dupa noi tot felul de defecte de fabricatie, la un randament eficient si unanim aceptat de societate, iar cand inchidem usa casei seara, cautam surubelnite si vaselina sa carpim fara noima cate ceva, pentru a doua zi. Zi dupa zi, acelasi ciclu ieftin de perfectiune, morala si rigori, pentru ca seara, cand lasi carjele la usa, tot ceea ce ramane sa fie un morman de lemne ude...cuvinte fara noima. Apogeul dictatorial si triumfator al acestui algoritm mecanic este planificarea simtirilor..Trocul de trairi, astfel incat sa le incadrezi in parametri minimalisti ai normelor proprii, amestecate cu cele sociale. Este un triumf. Niciodata prea mare pretul, desi pe muchie de cutit. Gasesti solutia aruncarii la primul cos a unei obsesii compulsive, aruncandu-te calculat dar legat la ochi, sperand ca ai prins bine coarda, in alta. Ieftina dar veche, puternica in trecut dar ramasa pana in prezent o batalie de orgolii necastigata. Stii ca mereu mandria te va ajuta, pentru ca stie ca va avea si ea de castigat. Si te trezesti intr-o dimineata realizand ca te folosesti murdar si constient de golul ramas in loc de suflet, pentru a sterge ceea ce este gresit in cap. Sortii ironici dovedesc faptul ca esti si mandru de asta, ca te bucuri ca ai reusit, cu ajutorul atator experiente anterioare, sa manipulezi jumatatea ta inconstienta. Pretul platit, indiferent cat este de mare comparativ cu ceea ce primesti, il platesti doar tu. Si daca te va lasa falit, nu vei spune nimanui...dar vei stii ca l-ai platit singur. Asa ca sarbatoresti in liniste cum ti-ai vandut sufletul unui anonim, pentru a nu fi nevoit sa il faci cadou intr-o cutie ce nu va fi deschisa niciodata, ambalata cu gandurile altora, cu o felicitare scrisa de un orb pe o hartie subtire. Si toate astea le gandesti inainte de a ajunge acasa, unde o sa strangi din nou suruburile , o sa dai din nou cu lac peste rugina, plictisit si obosit de rutina, multumit insa de confortul pe care ti-l asigura predictibilitatea propriei simtiri.