"
Taci. Cu tot talentul tau de a vorbi, taci! Pe masura ce iti inchid gura cu buzele mele, pe masura ce iti simt fiecare micron de pe conturul gurii tale, taci! Fara ironiile cu care m-ai invatat, fara comentarii, fara tine. Taci. Am parul suficient de lung incat sa iti ineci tacerea in el, suficient de blond cat sa te innebunesc daca inchizi ochii si suficient de moale incat sa mi-l plimb pe spatele tau…Da,stiu ca iti palce sa te zgarii si tocmai asta fac, simte,tipa si taci. Fie ca simt sangele in gura, sau sub unghii, imi da senzatia de putere la care tu, in sfarsit, treptat, renunti, dupa multa vreme, si nu renunti de bunavoie, nici nu o detineai benevol de altfel, ci pentru ca eu mi-o asum. Practic nu faci nimic de bunavoie, doar te dai deliberat si neconditionat cui te cere. Atunci cand nu te cere esti in dificultate, pentru ca tu nu stii decat sa dai, tu nu stii,poti,vrei sa ceri. Simte peretele asta rece pe pielea alba si goala pana in plamanii plini si taci. Nu,de data asta n-ai sa-ti plimbi tu mainile pe corpul meu ca pe al lor. Iti leg mainile la spate si taci. Ti le dezlegi si taci. Si pentru ca te-ai dezlegat, poti sa faci ce vrei cu ele. Ma strangi de maini, impleticindu-ti fiecare deget cu al meu, asa cum inainte faceam cand ne bateam,simtindu-mi respiratia in spatele urechii tale. Mereu ti-a placut sa tragi femeile de par. O faci si taci. Am mainile pe gatul tau si aproape iti controlez tot corpul cu o singura clipire. Iti place si taci. Cu toate astea, privirea aia veche si zambetul mereu acelasi, ironic si satisfacut, fals sau nu, ma face sa incetinesc ritmul. Cobor mana de pe gatul tau pe soldurile ciudate, niciodata nu mi-am putut da seama daca ai sau nu o talie care imi place. Din nou oasele puternic reliefate ale bazinului tau. Imi substitui propriile amprente cu buzele, cu aerul din jurul buzelor, cu cuvinte pe care stiu ca iti place sa le soptesti la ureche. Iarasi aceeasi piele alba. Acum tac eu. "
