mi-am uitat culorile la tine...

M-ai chemat sa te pictez . Planuiam sa vin, sa-ti realizez portretul si sa plec neuitandu-ma inapoi de teama ca m-ai putea opri. 

M-am asezat in genunchi in fata ceaceafurilor albe pe care te-ai intins.  Gorgeous. Am reglat shevaletul la inaltimea la care voiam si voila...Am in fata mea un infinit nemarginit de pixeli de hartie pe care sa te culc. Prea putin pentru tine...Cum nu-ti pot cuprinde ochii intr-o singura plansa, am decis sa te desenez de la buze in jos. 

Schita e gata. Culorile, singura limba pe care inca o mai cunosc. Le scot tacticos din caseta magica. In combinatie cu apa, se naste cu dureri placute imaginea ta. Dependenta de culoare m-a adus in genunchi in fata ta si tot ea te integreaza pe tine in absolutul meu. In al tau nici tu nu incapi. 

Am porniri egoiste in care imi doresc sa nu te pictez asa cum ai dori. Sa nu te surprind pe hartie atat de...TU. Cu fiecare culoare ma prind si mai tare si cu fiecare unduire a pensulei pe buzele tale imi amintesc ce frumos sarutai cand nu te cunoscusem.

E gata. Mi-am lasat pe tablou apa, culoarea si pulsul arterelor mainii stangi. M-am ridicat si am strans totul. Pana sa te trezesti, am plecat inchizand usa. Stiam ca nu se mai poate deschide.

Ironia?...Mi-am uitat culorile la tine...Sa ma pastrezi cu grija.